Am pacalit sindromul!

Ghiciti ce zi e azi! Ha, Ha! E duminica!
Iar eu sunt cat se poate de relaxata. Si ce daca e duminica? Maine e luni!Ei, si ce daca? In regula, va divulg secretul : NU MAI SUFAR DE SINDROMUL AMINTIT ANTERIOR! Cum nu?
Ei bine, nu!
Maine nu ma mai duc la servici! Nu ma credeti? De parca nu mi s-ar mai fi intamplat! Ba da!Deja cartea mea de munca arata ca un camp de batalie!
Cu toata imaginatia pe care o am, marturisesc ca de data asta chiar mi-e greu sa mai scornesc minciuni de interviu.
Sunt maestra in interviuri, merg ca la piata.
Imi amintesc de primele mele interviuri. CV-ul era gol si trist. Ma gandeam ca nu o sa am ce scrie in el nimic, niciodata.Tremuram ca varga.
Acum sunt adunate gramada experientele lui peste prajit care, fie vorba intre noi, conteaza prea putin daca impresia pe care o lasi nu este una pozitiva.
Cei care care te asculta sunt ca niste vanatori. Teoretic stim ca trebuie sa te vinzi scump. Insa practic e cu totul altceva.
Depui CV-ul, suna telefonul, notezi adresa, negociezi ora (e posibil ca tu sa ai 3 interviuri in aceesi zi ceea ce e oribil, ascultati-ma pe mine ca stiu ce spun). Scoti din garderoba hainele de interviu (pe care le urasti cu spume), te aranjezi si o iei la picior. Ajungi, zambete, politeturi, iti spun povestea, le spui povestea, aproape intotdeauna te lasa cu senzatia ca te vor cauta. Numai unul din cei multi va ramane in cursa finala, cum s-ar spune. Dar tu n-ai de unde sa stii care va fi acela si, la fel, e foarte posibil sa nu fie acela care ti-a placut tie cel mai mult.
E ca o loterie.Ti-ai dori job-ul minunat unde sa te duci in fiecare zi fara dureri de cap, sa iti faci treaba si sa pleci, sa iei banutul corespunzator si, de ce nu, sa iesi la pensie de acolo.
Ma asteapta vremuri nasoale. Urati-mi succes ca am nevoie!

Isteria sfarsitului

Am un sindrom, cu siguranta.
Atat de mult ador anumite lucruri incat incep sa sufar ca se termina cu mult inainte de a se intampla acest lucru.
V-am vorbit despre zilele de vineri, acum o sa va vorbesc despre duminici.Ei bine, le urasc. Nu le gasesc sensul.Nici nu reusesti sa te bucuri ca e vineri, sambata sa iti revii pentru ce s-a intamplat vineri seara, ca vine duminica. Inselatoare. Te face sa crezi ca poti sa rastorni muntii, dar de fapt nu poti sa faci nimic. Pana te trezesti, pana te dezmeticesti, te invarti, vorbesti la telefon, stai pe net, mananci, te speli, s-a facut amiaza spre dupa-amiaza cand deja e tarziu sa te mai apuci sa faci ceva. De ce? Cum de ce? Pai ce zi urmeaza? Poti sa iti faci de cap duminica? NU! Poti sa iti faci planuri marete? NU!
Cam la fel simt si vis-a-vis de trecerea verii. Inca ne bucuram de un septembrie frumos, dar pe mine deja ma strange in spate cand stiu ce urmeaza. Practic 6 luni de hibernare. Eu nu exist iarna. As fi fericita sa fiu congelata si pastrata asa pana in luna mai (fie, aprilie). Oricum congelata sunt pe toata perioada iernii (pacat ca nu ma si pastrez ca atare, chiar in miezul iernii mai adaug un an la cei existenti deja).
Si stati sa vedeti ca incepe scoala( mici, mijlocii, medii, mari, inalte, high level, top level, un milion si jumatate de feluri de a studia). Peste ploi, clei de frunze moarte, grindini, chiciura (ce cuvant "zgribulit", nu?), burnita, polei, ceata etc etc, imaginati-va MULTIMILE amestecand in talpi cleiul de care va vorbeam, impingand, asudand, injurand, inaintand, fortand, presand....cred ca asa se vede de sus. Un puhoi nebun!
In concediu patesc la fel. Daca am 7 zile libere, in a 4-a deja ma panichez. Am trecut de jumatate, deci in mod logic ma indrept inevitabil spre partea de sfarsit.
Da, cu siguranta e un sindrom, inca nu am descoperit daca se si transmite. Be aware!

Flash-uri

M-am trezit oribil de greu azi dimineata, urasc soneria telefonului, urasc starea de somn care oricum nu trece intreaga zi, urasc oboseala si toate lucrurile facute pe fuga. In fine, pana la urma m-am trezit, si dupa "efectuarea" intregului ritual matinal am iesit in canicula deja existenta la ora 8. A new fucking working day, iar gandul ca mai aveam in fata 8 ore de strivit bucile pe un scaun rigid de birou( la propriu si la figurat) nu ma lasa sa ma bucur ca e vineri DIN NOU!
In drumul spre metrou am simtit un iz de....ardei copti. Mi s-a parut ciudat ca intre blocurile si praful incins sa existe un asemenea miros care numai in curtea bunicilor mei putea fi. Se stie ca oamenii asociaza mirosurile cu persoane si evenimente. Insa de data asta mi s-a parut tare ciudat pentru ca desi faceam o asemenea asociere, mi se parea ca nu se potriveste absolut deloc.
Probabil in perioada asta am o pronuntata stare de nostalgie pentru ca mi-e dor de liniste, mi-e dor de momente frumoase, ingenue si inocente, am ajuns sa imi doresc cu disperare cateva zile in care sa nu mai aud telefon, trafic, tipete, zgomot de taste, claxoane, imprimante, nici macar muzica.
Vreau....linistea de acasa, mirosul de ardei copti de acolo, de pamant ud, de struguri copti, de bors (da, bors autentic, moldovenesc cu legume multe si leustean mult). Brusc stiu ca am avut si o revelatie : mirosul asta e specific....sfarsitului verii...cum?? Cand naiba a....trecut??15 august? Inca 2 saptamani pana in septembrie? Fantastic!
Am mai spus-o si cu alte ocazii : cum se poate sa ajungem sa traim pentru week-end-uri, zile de salar si concedii? Totul se calculeaza in functie de acesti 3 factori, aceste.....semafoare ale existentei noastre!Absurd!
Si in rest? Ce ne ramane?
Poate sunt o dezorganizata si o haotica si nu stiu eu cum sa imi impart existenta intre lucruri placute, neplacute, utile, obligatorii sau aleatorii. Constat ca le fac fata celor obligatorii si le fur pe cele placute. De obicei cele neplacute vin la pachet cu cele obligatorii, iar cele utile se pot combina si ele cu una din variantele amintite.
Poate cel mai rau ma doare faptul ca ...nu mai avem timp sa iubim. Cred ca va e e clar deja ca detin o mare frustrare :dependenta si in acelasi timp foamea de iubire. Nu am gasit reteta curativa...cine o detine rog sa mi-o imprumute...

Caldura mare, mon cher!

Azi am citit http://www.deceiubimbucurestiul.ro/Bucurestiul/20.html si nu am putut sa nu impartasesc si cu voi. Cu siguranta nu as avea acelasi talent de a descrie la fel de bine, dar mai presus decat atat, nu am motivatia necesara.
Cunosc Bucurestii de-alta dat` din filmuletele alb-negru, adevarate comori ale Arhivei Televiziunii Romane. Stiu ca de fiecare data privesc cu atata nesat ca si cum chiar as simti parfumul strazilor "mic-pariziene". Pentru mine sunt doar imagini, pentru altii inseamna o istorie si o nostalgie dulce-amara.
Nu sunt decat o provinciala, ca multi dintre voi, bantuind prin capitala care nu mai are nimic de-a face cu ceea ce a fost si cautand bezmetica acei caini ce se incapataneaza sa poarte si ei un colac in coada.
Respir acelasi aer greu si "ingurgitez" in continuare bucati mari de viata haotica doar in speranta ca totusi intr-o zi imi voi gasi si eu locul si linistea. Cam greu de crezut intr-un oras in care ....nici macar nu poti respira. Adineaori am simtit ca ma innec. Trecerea brusca de la aerul conditionat la temperatura de-afara m-a facut sa cred pentru o secunda ca gata!asta e sfarsitul fratilor! Nu gradele in plus sunt de vina, ci...imbacseala, asfaltul, traficul, nervii tuturor intinsi la maxim si emanand energii negative in atmosfera. Nu credeti in asa ceva? Eu cred!
Visam in orasul meu mic si linistit la un Bucuresti in care totul e posibil. N-am gresit. E adevarat! Aici totul e posibil! Un Babilon pestrit in care fiecare calca peste capul celuilalt ca sa reuseasca sa prinda bucata CARE I SE CUVINE. Da, pentru ca aici toti cred ca li se cuvine orice, totul!
Intr-un an de zile inca nu am reusit sa ma dezumanizez si sufar din cauza asta. Oameni ca mine n-au ce cauta aici. Zilele trecute mi s-a reprosat ca .... nu sunt "pushy enough" (oare asa s-o fi scriind? cuvantul in sine nu stiu daca exista in limba engleza, eu una nu l-am gasit, dar de ce sa vorbim in romaneste cand in engleza suna asa CUL? Si daca nu exista cuvantul, nu-i nimic, il inventam noi, suntem un popor foarte original si inventiv).
Ei bine, acele doua cuvinte pentru mine s-au tradus cam asa : nu esti destul de perversa! (fara conotatii sexuale). Evident : nu stiu sa "musc", sa "ling", sa "latru". Asta este comportament canin! Deci nu detin cheia succesului, deci in zadar spera fata sa isi gaseasca locul si linistea.
Iar afara gradele incing in continuare creierii, nervii si miile de trupuri transpirate, inghesuite, grabite, alarmate si panicate. Eu printre ei. Imi suna in minte o singura propozitie :"Baiete, inca un pahar cu apa!" ( si vizualizez corturile salvatoare implantate in diverse puncte strategice din bunavointa conducerii).

Iubirea

Ieri am vorbit despre iubirea de oameni. Azi am sa vorbesc despre iubirea fata de EL/EA. N-or fi cu siguranta lucruri noi, pe care sa nu le fi citit/vazut/trait/simtit/intalnit de-a lungul existentei voastre, dar cu toate astea despre iubire nu e niciodata suficient sa vorbesti.
Am sesizat unele greseli fantastice pe care le pot face oamenii atunci cand iubesc si anume....UITA SA O FACA DIN SI CU TOT SUFLETUL. Si atunci apeleaza la substituenti. Se plang in gura mare, cauta terapie de cuplu, suna prietenii si le cer parerea (care de atat de putine ori este una pur obiectiva si in consecinta benefica), isi gasesc alte indeletniciri, cumpara zeci de reviste gen "know how", urmaresc acelasi gen de emisiuni de parca ar fi intr-o cautare disperata a unei surse de dependenta, alta decat EL/EA - persoana de alaturi.
Eu incerc sa cred in iubirea totala, cea complet lipsita de egoism, cea in care cu adevarat EL este centrul existentei mele. Il iubesc cu defecte, cu obiceiuri proaste sau sacaitoare, il iubesc cand urla in gura mare pentru o banala migrena, cand se ridica de la masa si se indreapta spre calculator, cand vine plin de rani de pe terenul de fotbal dupa o zi in care nici nu stiu daca mi-a spus "Buna dimineata". Il iubesc si cand ma ia in brate si imi spune ca sunt dragostea vietii lui, cand se trezeste dimineata devreme sa imi spuna 3 cuvinte pentru ca aseara a uitat, cand cumpara cafeaua mea preferata, cand ma priveste intr-un fel anume si nu-i in stare sa mai spuna nimic, cand imi mangaie parul si imi spune ca sunt frumoasa si printesa lui. Nu imi pun intrebari si nu vreau sa am dubii. Daca nu m-ar iubi, n-ar spune-o, e simplu.
E gresit sa tindem sa exageram lucrurile, cand de fapt e simplu. Chiar daca e in realitate complicat. Noi putem face sa para simplu. Nu trebuie decat sa vrem.
Nu cautati sa schimbati oameni si sa cautati sa faceti/ganditi/actionati mai mult decat este necesar.Relatiile noastre sunt oazele noastre si nu campurile de lupta cu partenerii si cu noi insine inclusiv. Fiti orgoliosi, suspiciosi, posesivi, gelosi, prudenti, pretentiosi, paranoici, perversi, minciunosi in afara relatiei, dar lasati toate astea in urma voastra atunci cand ajungeti acasa (orice ar insemna asta).
Poate nu e cel mai usor lucru din lume, dar nici un lucru obtinut cu minim de efort nu are decat valoarea pe masura.
Nu va lasati influentati de ce spune X sau Y, de ce li s-a intamplat altora, de similitudinile aparente intre situatii, nu aplicati retetele de succes mediatizate si ieftine. Ca voi nu este nimeni si nici nu are cum sa fie si nici nu e de dorit. Nu ma refer la o izolare, ci la forta unei relatii care se poate crea atunci cand sunt cu adevarat DOI oameni implicati in ea.
Lasand la o parte celelalte aspecte si contextul, mie una mi-a placut intotdeauna cum a sunat "IUBITI-VA MULT!"

Prietenie

In ciuda predictiilor de vineri, declar ca a fost totusi un week-end reusit. In nici un caz unul in care sa pot spune ca m-as fi odihnit, dar sa stiti ca de multe ori actvitatile antrenante pot fi mult mai benefice decat arhi- cunoscuta stare de leguma.
Week-end-ul asta am iubit si m-am simtit iubita. E vorba de iubire la modul general, iubirea altruista, calma, iubirea care te indeamna sa asculti si ii indeamna si pe ceilalti sa te asculte. Eu nu as putea trai fara prieteni in jurul meu si m-as ofili fara iubire, orice chip ar avea ea : fie ca este cea care arde tot, fie ca este cea impartasita impreuna cu cafeaua de dimineata.
Ma simt senina pentru ca m-am intalnit cu oameni pe care ii iubesc, pentru ca ne-am vorbit, ne-am amintit si am planuit. Ma simt minunat cand reusesc sa o fac tocmai pentru faptul ca se intampla rar si este ca si cum mi-as lua doza care sa imi ajunga pana data viitoare.
Mai cred ca putem gresi enorm instrainandu-ne, crezand ca singuri putem darama muntii, luand decizii imature si sub impulsul momentului, refuzand sa dam sanse si vanand defectele si greselile celorlalti uitand ca si noi le avem.
Este ingrozitor sa ramai singur, sa devii intolerant, sa creezi o lume iluzorie in care intrebarile si raspunsurile sa aiba aceeasi sursa : TU.

De condamnat

Mie imi place sa fumez. Mda. In plina epoca a campaniei anti-fumat, intre veteranii care eram ( si care este), am ramas singura care se incapataneaza. Capetele speriate au cazut rand pe rand, una cate una, prada temerilor (foarte bine intemeiate , de altfel) . Prietenele mele s-au lasat de fumat.
Eu fumez. E sambata seara, mori de cald, ventilatorul imi bate prietenos in ceafa. Beau Pepsi cu gheata si fumez. Ce poate fi mai vicios de atat? A! Astept sa se faca ora exacta cand se da chemarea si ma duc la el sa ne facem de cap. Ca sa fie viciul complet. Si ghici ce-o sa mai facem? Ha, Ha! O sa fumam! Ba poate a mai ramas prin frigider si un strop de vin rosu, de ce nu? Doar e sambata, o zi care nu poate fi asa minunata ca vinerea, dar merge. Sa va mai spun si de cafeaua cu lapte de maine dimineata? Ce farmec ar mai avea fara tigara?
Fumez cand am depresii ( si am , slava domnului), fumez in pauzele furate de la servici, fumez cand ajung acasa, fumez cand ma intalnesc cu prietenii nefumatori, fumez cand sarbatoresc ceva ( se gaseste intotdeauna un pretext).
Cum urasc discutiile despre job, la fel urasc discutiile despre boli si urasc si mai mult emisiunile si articolele despre o viata sanatoasa. Lasa-ma..... stiu prea bine cum stau lucrurile. Oricum daca prind pensia o sa o dau pe toata pe medicamenteeeee medicamenteeeeee. Macar acu` cat mai pot sa fiu plina de vicii sa nu care cumva sa imi para rau ca nu le-am avut. Don`t feel sorry when you feel pleasure. ( orice viciu un deliciu personal, noah?)
Sa va spun ceva : daca imi mai dati o viata, promit sa ma las de fumat, promit sa mananc natural ( imi fac eu gradina mea proprie si ud rosii, varza si spanac), promit sa fac sport si daca nu fac sa ma plimb seara prin aerul poluat al Bucurestiului ( e in trend), promit sa citesc 2 carti pe luna, promit sa renunt la cosmetice si sa ma dau pe fata cu ou si castraveti, promit sa beau apa plata (dar caut nu la PET, ca cica e cancerigen, si nici in pungi de plastic n-am s-o car, ca cica si alea contin nustiuce) promit sa imi calculez timpul in asa fel incat sa pot sa le fac pe toate astea pe banda rulanta si sa ma trezesc la 80 de ani ca nu mai mor si sunt o povara.