Am pacalit sindromul!

Ghiciti ce zi e azi! Ha, Ha! E duminica!
Iar eu sunt cat se poate de relaxata. Si ce daca e duminica? Maine e luni!Ei, si ce daca? In regula, va divulg secretul : NU MAI SUFAR DE SINDROMUL AMINTIT ANTERIOR! Cum nu?
Ei bine, nu!
Maine nu ma mai duc la servici! Nu ma credeti? De parca nu mi s-ar mai fi intamplat! Ba da!Deja cartea mea de munca arata ca un camp de batalie!
Cu toata imaginatia pe care o am, marturisesc ca de data asta chiar mi-e greu sa mai scornesc minciuni de interviu.
Sunt maestra in interviuri, merg ca la piata.
Imi amintesc de primele mele interviuri. CV-ul era gol si trist. Ma gandeam ca nu o sa am ce scrie in el nimic, niciodata.Tremuram ca varga.
Acum sunt adunate gramada experientele lui peste prajit care, fie vorba intre noi, conteaza prea putin daca impresia pe care o lasi nu este una pozitiva.
Cei care care te asculta sunt ca niste vanatori. Teoretic stim ca trebuie sa te vinzi scump. Insa practic e cu totul altceva.
Depui CV-ul, suna telefonul, notezi adresa, negociezi ora (e posibil ca tu sa ai 3 interviuri in aceesi zi ceea ce e oribil, ascultati-ma pe mine ca stiu ce spun). Scoti din garderoba hainele de interviu (pe care le urasti cu spume), te aranjezi si o iei la picior. Ajungi, zambete, politeturi, iti spun povestea, le spui povestea, aproape intotdeauna te lasa cu senzatia ca te vor cauta. Numai unul din cei multi va ramane in cursa finala, cum s-ar spune. Dar tu n-ai de unde sa stii care va fi acela si, la fel, e foarte posibil sa nu fie acela care ti-a placut tie cel mai mult.
E ca o loterie.Ti-ai dori job-ul minunat unde sa te duci in fiecare zi fara dureri de cap, sa iti faci treaba si sa pleci, sa iei banutul corespunzator si, de ce nu, sa iesi la pensie de acolo.
Ma asteapta vremuri nasoale. Urati-mi succes ca am nevoie!

Isteria sfarsitului

Am un sindrom, cu siguranta.
Atat de mult ador anumite lucruri incat incep sa sufar ca se termina cu mult inainte de a se intampla acest lucru.
V-am vorbit despre zilele de vineri, acum o sa va vorbesc despre duminici.Ei bine, le urasc. Nu le gasesc sensul.Nici nu reusesti sa te bucuri ca e vineri, sambata sa iti revii pentru ce s-a intamplat vineri seara, ca vine duminica. Inselatoare. Te face sa crezi ca poti sa rastorni muntii, dar de fapt nu poti sa faci nimic. Pana te trezesti, pana te dezmeticesti, te invarti, vorbesti la telefon, stai pe net, mananci, te speli, s-a facut amiaza spre dupa-amiaza cand deja e tarziu sa te mai apuci sa faci ceva. De ce? Cum de ce? Pai ce zi urmeaza? Poti sa iti faci de cap duminica? NU! Poti sa iti faci planuri marete? NU!
Cam la fel simt si vis-a-vis de trecerea verii. Inca ne bucuram de un septembrie frumos, dar pe mine deja ma strange in spate cand stiu ce urmeaza. Practic 6 luni de hibernare. Eu nu exist iarna. As fi fericita sa fiu congelata si pastrata asa pana in luna mai (fie, aprilie). Oricum congelata sunt pe toata perioada iernii (pacat ca nu ma si pastrez ca atare, chiar in miezul iernii mai adaug un an la cei existenti deja).
Si stati sa vedeti ca incepe scoala( mici, mijlocii, medii, mari, inalte, high level, top level, un milion si jumatate de feluri de a studia). Peste ploi, clei de frunze moarte, grindini, chiciura (ce cuvant "zgribulit", nu?), burnita, polei, ceata etc etc, imaginati-va MULTIMILE amestecand in talpi cleiul de care va vorbeam, impingand, asudand, injurand, inaintand, fortand, presand....cred ca asa se vede de sus. Un puhoi nebun!
In concediu patesc la fel. Daca am 7 zile libere, in a 4-a deja ma panichez. Am trecut de jumatate, deci in mod logic ma indrept inevitabil spre partea de sfarsit.
Da, cu siguranta e un sindrom, inca nu am descoperit daca se si transmite. Be aware!